Loc de desfăşurare

Vom fi găzduiţi la Pensiunea Cotiso din Costeşti, judeţul Hunedoara. Vom avea asigurate 3 mese pe zi, cazare în camere de câte două persoane, sală pentru activităţile de grup, mult spaţiu verde la dispoziţie şi posibilitatea să vizităm diferite obiective turistice în timpul liber.

Cum se ajunge la Pensiunea Cotiso

Dacă veţi veni cu maşina, găsiţi pe site-ul pensiunii informaţii despre rutele pe care le puteţi urma pentru a ajunge la pensiune de la cele mai apropiate oraşe.

Dacă veţi călători cu trenul sau cu autocarul, puteţi coborî într-unul dintre oraşele apropiate, urmând ca de acolo să ajungeţi la pensiune cu ajutorul altor persoane din grupul nostru care vor veni cu maşina, sau apelând la transportul pe care îl pun la dispoziţie, contra cost, gazdele noastre. Există trenuri directe spre Orăştie şi Simeria atât din Timişoara, cât şi din Bucureşti, şi diferite firme de transport care au rute de autocar ce trec prin Orăştie, Hunedoara sau Haţeg.